1.1 Definirea conceptului

Deșeul reprezintă orice substanță sau obiect pe care deținătorul îl aruncă ori are intenția sau obligația să îl arunce.

Se cunoaște faptul că majoritatea activităților umane sunt generatoare de deşeuri. În general, deşeurile sunt resturi materiale ce provin dintr-un proces tehnologic de realizare a unui produs și care nu mai pot fi valorificate în mod direct în realizarea respectivului produs, acestea fiind generate în toate fazele ciclului de viață al materialelor. Deșeurile pot fi substanțe, obiecte, materiale sau resturi de materii prime rezultate din activități economice, menajere sau de consum.

Evoluția economică a societății a cunoscut o traiectorie ascendentă, odată ce munca manuală a fost înlocuită cu cea mecanizată. Dacă înainte de revoluția industrială cantitatea de deșeuri generate era doar o urmare a satisfacerii nevoilor de bază ale oamenilor, după această perioadă, cantitatea de deșeuri generate a început să crească, ca urmare a mecanizării sistemului de producție, oferta de produse nemaifiind răspunsul unei cereri imediate de satisfacere a nevoilor de bază din partea oamenilor, ci doar un îndemn/propunere de conștientizare a unor altfel de nevoi/posibilități, de ordin mai inalt, a căror importanța sau existența nu fuseseră pana atunci luate in seamă.

Astfel, s-a trecut la modelul consumist, în cadrul căruia se produce mai mult decât se consumă. Capacitatea de suport a ecosistemelor naturale a fost depășită, cu atât mai mult cu cât, în mediul înconjurător au început să fie introduse substanțe sau materiale care nu s-ar fi întâlnit în natură într-o stare autentică, naturală.

Gravitatea situației a crescut odată cu evoluția proceselor de producție, cantitatea de deşeuri generate depășind cu mult capacitatea de asimilare a acestora de către mediu. Comunitățile au avut de câștigat în urma acestei evoluții de ordin industrial, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al sănătăţii publice. Speranța de viață a crescut, iar invențiile si descoperirile științifice au impulsionat apariția și dezvoltarea unor noi domenii de activitate, ce au înregistrat in timp un mare succes si fără de care societățea de astăzi nu ar mai fi fost la fel.

Cu toate acestea, deși calitatea vieții a crescut continuu, cea a mediului a început să scadă. Dacă la început mediul înconjurător putea susține activitățile umane, asigurând asimilarea deşeurilor generate fără o afectare vizibila a calității acestuia, de la o anumită limită acesta și-a pierdut capacitatea de stocare și prelucrare naturală a deşeurilor, începând să influențeze în mod direct calitatea vieții oamenilor.

Deoarece anumite comunități au început să producă mai mult decât consumau, în mare parte datorită nevoii de a obține un avantaj economic în urma schimbului/ exportului de produse, au apărut zone de dezechilibru. Extinderea acestui fenomen a avut un impact major asupra mediului, cu atât mai mult cu cât impactul de mediu s-a extins dincolo de zonele în care aveau loc procesele de producție industrială, afectând regiuni aflate la distanțe considerabile.

Astfel, conceptul de poluare a început să devină tot mai discutat, iar datorită impactului negativ asupra mediului și sănătăţii, gestionarea deşeurilor a căpătat un statut important în cadrul disputelor mondiale  referitoare la dezvoltarea durabilă.

 

1.2 Categorii de deșeuri

Datorită faptului ca activitățile umane sunt extrem de diversificate, impactul acestora asupra mediului diferă foarte mult, în funcție de specificul activității. De-a lungul timpului, în Europa, dar și pe celelalte continente au existat mai multe inițiative de a încadra deşeurile în categorii, însă acest lucru a fost destul de dificil, luând în considerare faptul că tehnologiile au evoluat constant și au apărut mereu alte domenii de activitate, care au  generat diferite tipuri de deşeuri.

În data de 5 aprilie 2006, Comisia Europeană a formulat directiva nr.12, care face referire la gestionarea deşeurilor, în vederea protecției sănătăţii oamenilor și a mediului împotriva efectelor nocive cauzate de colectarea, transportul, tratarea, stocarea și depozitarea deşeurilor (Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile)

În cadrul acestei directive au fost stabilite și categoriile generale de deşeuri, după cum urmează:

  1. Reziduuri de producție sau de consum, nespecificate altfel în continuare
  2. Produse care nu corespund specificațiilor
  3. Produse al căror termen de garanție a expirat
  4. Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente, inclusiv orice materiale, echipamente etc. contaminate ca rezultat al incidentului în cauză
  5. Materiale contaminate sau pătate în urma unor acțiuni planificate (de exemplu: reziduuri de la activități de curățire, ambalaje, containere etc.)
  6. Piese inutilizabile (de exemplu: baterii rebutate, catalizatori epuizați etc.)
  7. Substanțe a căror performanță nu mai este satisfăcătoare (de exemplu: acizi contaminați, solvenți contaminați, săruri de amestec epuizate etc.)
  8. Reziduuri din procese industriale (de exemplu: zgură, reziduuri de la distilare etc.)
  9. Reziduuri din procese de captare a poluanților (de exemplu: nămol de la epuratoare de gaze, praf de la filtre de aer, filtre uzate etc.)
  10. Reziduuri din prelucrare mecanică/finisare (de exemplu: span provenit de la operațiile de strunjire, zguri măcinate etc.)
  11. Reziduuri din extracția și prelucrarea materiilor prime (de exemplu: reziduuri miniere, reziduuri din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.)
  12. Materiale contaminate (de exemplu: uleiuri contaminate cu PCB etc.)
  13. Orice materiale, substanțe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin lege
  14. Produse care nu mai au utilizare pentru deținător (de exemplu: articole rebutate de agricultură, menajuri, birouri, magazine, ateliere etc.)
  15. Materiale contaminate, substanțe sau produse rezultate din acțiuni de remediere a solului
  16.  Orice materiale, substanțe sau produse care nu sunt incluse în categoriile menţionate anterior.

În ceea ce priveste deşeurile, acestea pot fi împărțite în foarte multe categorii, în funcție de caracteristica după care se realizează diferențierea. Metoda de diferențiere cel mai des întâlnită o reprezintă aceea în care deşeurile sunt împărțite în functie de capacitatea de a se biodegrada. Astfel, deşeurile se pot împărți în două categorii: cea a deşeurilor biodegradabile și cea a deşeurilor nedegradabile.

 

1.3 Deșeurile biodegradabile

Această categorie de deșeuri este foarte importantă, mai ales prin potențialul crescut de valorificare a substanţelor organice conținute în diferitele materiale considerate a fi biodegradabile.

Se consideră a fi deşeuri biodegradabile acele deşeuri care suferă descompuneri anaerobe sau aerobe. Acestea pot proveni din surse vegetale sau animale și pot fi degradate de către alte organisme vii. Cel mai des, aceste deşeuri biodegradabile se găsesc în deşeurile municipale, fiind formate din resturi menajere, deşeuri din industria alimentară, resturi vegetale, dejecții animale etc. Într-o gospodărie, din cantitatea totală de deşeuri, peste 50% o reprezintă deşeurile biodegradabile.

Cel mai important aspect legat de deşeurile biodegradabile îl reprezintă faptul că acestea pot fi valorificate, prin exploatarea elementelor organice ce le compun. În acest sens, deşeurile biodegradabile nepericuloase pot fi utilizate ca materie primă în producerea compostului, care este un îngrășământ natural cu o mare valoare nutritivă, precum şi în producerea biogazului, care poate fi folosit ca sursa de energie.

Statutul de deşeu biodegradabil prezintă însă și aspecte negative. De cele mai multe ori, deşeurile biodegradabile conțin substanţe volatile și substanţe ușor solubile în apă și alte tipuri de solvenți, situație ce se traduce printr-un grad mai mare de risc în ceea ce privește afectarea calității mediului și a sănătăţii oamenilor. Din acest motiv, deşeurile biodegradabile beneficiază de o atenție deosebită, mai ales atunci când vine vorba de colectarea, transportul, tratarea, depozitarea și valorificarea acestora, care necesită respectarea unui regim special.

1.4 Deşeurile nedegradabile

Deşeurile nedegradabile sunt acele deşeuri care nu pot suferi descompuneri anaerobe sau aerobe, neputând fi astfel asimilate în mod natural de către mediul înconjurător. Deși acestea nu pot fi valorificate prin transformarea în compost, producerea de biogaz sau utilizarea ca și combustibil, reciclarea acestora este totuși posibilă și chiar profitabilă.

Dintre deşeurile nedegradabile, cel mai des întâlnite sunt materialele metalice, masele plastice și sticlă. Cea mai potrivită și eficientă metodă de reciclare a acestora o reprezintă separarea din start de celelalte tipuri de deşeuri, prin realizarea unei colectări selective.

Colectarea selectivă, precum și transportarea adecvată a acestor tipuri de deşeuri reprezintă niște pași foarte importanți în procesul de reciclare, deoarece elimină cheltuielile ce s-ar realiza în cazul extragerii și sortării acestora direct la depozitul de deşeuri amestecate. Transportul direct la operatorul care realizează reciclarea scutește niște costuri, în acest fel resursele finaciare putând fi direcționate către rezolvarea altor probleme.

De asemenea, exceptând valorificarea prin reciclare, mai există posibilitatea reutilizării anumitor produse sau materiale, care pot fi reintroduse în circuitul economic, ori ca atare, ori în urma unei recondiționări.

Posibilitățile de valorificare a deşeurilor nedegradabile sunt nenumărate, însa, la fel ca și în cazul deşeurilor biodegradabile, acest fapt implică existența unui sistem de management integrat al deşeurilor, care să asigure o gestionare eficientă a acestor resurse, care de cele mai multe ori se consideră a fi lipsite de valoare.

Există o ierarhie a gestionării deşeurilor în cadrul căreia se ia în considerare raportul cost-beneficiu al diverselor strategii de gestionare a deşeurilor, pentru a se putea scoate în evidență metodele de gestionare optime și aplicabile, precum şi limitele acestora. În acest caz, se poate discuta despre reducerea cantităților de deşeuri depozitate, reciclarea sau valorificarea acestora, precum şi prevenirea și reducerea cantităților de deşeuri generate.

Se consideră că strategia depozitării deşeurilor reprezintă nivelul minim, cel mai puțin eficient, datorită numeroaselor efecte negative asupra mediului. O strategie de o eficiență puțin mai ridicată decat cea a depozitării o reprezintă tratarea deşeurilor, cu obținere de energie. De cele mai multe ori este vorba despre o tratare termică, deşeurile fiind incinerate, obținându-se astfel energie termică, care poate fi ulterior transformată în energie electrică sau pur și simplu utilizată ca sursă de căldură pentru încălzirea unui agent termic în cadrul unui sistem de încălzire. În aceeași strategie se încadrează și procesul de fermentare anaeroba, în urma căreia se produce biogaz, se recuperează elementele fertilizante și se stabilizează reziduurile solide.

Cu toate acestea, în cazul acestei strategii sunt destule inconveniențe care fac referire mai ales la poluarea atmosferei și emisia de gaze cu efect de seră.

O altă strategie de gestionare a deşeurilor, mult mai eficientă decât cea a tratării deşeurilor cu obținere de energie, este reciclarea. În acest caz, eficiența este mai crescută decât cea prezentată în strategia anterioară, ca urmare a posibilității de reintroducere în procesele tehnologice a unor materiale, cum ar fi plasticul, metalul sau sticla. Astfel, poate fi eliminat impactul exploatării resurselor primare asupra mediului, în acelasi timp micșorându-se și costul de producție al noilor produse. Cantitatea de deşeuri și emisii scade, îmbunătățind semnificativ calitatea mediului și a sănătăţii umane.

Implementarea unei astfel de strategii poate fi însă anevoioasă, în cazul în care nu există infrastructura, logistica și tehnologiile necesare. O strategie mult mai eficientă decât cea a reciclării este strategia reutilizării.

În acest caz, diferitele obiecte/ materiale care ar putea ajunge la stadiul de deşeu sunt reutilizate, ori în cadrul aceleiași  industrii/ activitate ori in cadrul altora adiacente. Aceasta este strategia cu eficiența maximă și poate fi implementată numai cu ajutorul unui sistem de management integrat al deşeurilor, corelat cu o eficientizare maximă a proceselor de conceptualizare, dezvoltare, studiu de inginerie, planificare a proceselor, fabricație, distribuție și utilizare/ operare a unui produs și material. Este vorba despre o strategie ideală, în care un produs nu mai ajunge la finalul ciclului de viață, căci nu mai este retras de pe piață. Cu toate acestea, o astfel de situație este una utopică, în contextul în care tehnologiile evoluează constant, apar noi produse și servicii și bineînțeles, din ce in ce mai multe nevoi de satisfăcut.

1.5 Deşeurile periculoase

Atât deşeurile biodegradabile, cât și cele nedegradabile pot prezenta anumite caracteristici care  le fac periculoase pentru sănătatea umană și calitatea mediului.

Un management eficient al deşeurilor municipale implică și existența unui plan de gestionare a deşeurilor periculoase, provenite, de cele mai multe ori, din deşeurile menajere. Deoarece acestea prezintă cel mai mare potențial de impact negativ asupra mediului și sănătăţii umane, se impune o gestionare atentă a acestora, încă din fazele incipiente de producere.

Deșeurile periculoase sunt deșeurile care au cel puţin o proprietate sau un constituent care face ca acestea să fie periculoase. Dintre proprietățile deşeurilor care fac ca acestea să fie periculoase, se enumeră :

  1. „Explozive”: substanțe și preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la șocuri sau frecare decât dinitrobenzenul.
  2. „Oxidante”: substanțe și preparate care produc reacții puternic exoterme în contact cu alte substanțe, mai ales cu substanțe inflamabile.

3.1 „Foarte inflamabile”:

— substanțe și preparate lichide care au punctul de aprindere sub 21 °C (inclusiv lichide extrem de inflamabile), sau

— substanțe și preparate care se pot încălzi până la aprinderea în contact cu aerul la temperatura ambiantă, fără aport de energie, sau

— substanțe și preparate în stare solidă care se pot aprinde cu ușurință după un contact scurt cu o sursă de aprindere și care continuă să ardă sau să se consume și după îndepărtarea sursei de aprindere sau

— substanțe și preparate gazoase care se inflamează în aer la presiune normală, sau

— substanțe și preparate care, în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze foarte inflamabile în cantități periculoase.

3.2 „Inflamabile”: substanțe și preparate lichide care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21 °C și mai mic sau egal cu 55 °C.

  1. „Iritante”: substanțele și preparatele necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau cu mucoasa, pot provoca inflamații.
  2. „Nocive”: substanțe și preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate sau pătrund prin piele, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate.
  3. „Toxice”: substanțe și preparate (inclusiv substanțe și preparate foarte toxice) care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate sau pătrund prin piele, pot produce vătămări serioase, acute sau cronice pentru sănătate și pot fi chiar letale.
  4. „Cancerigene”: substanțe și preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate sau pătrund prin piele, pot induce cancerul sau creşterea incidenței lui.
  5. „Corozive”: substanțe și preparate care pot distruge țesuturile vii la contactul cu acestea.
  6. „Infecțioase”: substanțe și preparate cu conținut de microorganisme viabile sau toxine ale acestora care sunt cunoscute ca producând boli la om sau la alte organisme vii.
  7. „Toxice pentru reproducere”: substanțe și preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate sau pătrund prin piele, pot induce malformații congenitale neereditare sau creşterea incidenței acestora.
  8. „Mutagene”: substanțe și preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate sau pătrund prin piele, pot produce defecte genetice ereditare sau creşterea incidenței acestora.
  9. Deșeuri care emit gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul sau un acid.
  10. „Sensibilizante”: substanțe și preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau pătrund prin piele, pot cauza o reacție de hipersensibilizare astfel încât expunerea ulterioară la substanța sau preparatul respectiv poate produce efecte nefaste caracteristice.
  11. „Ecotoxice”: deşeuri care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sau întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.
  12. Deșeuri capabile prin orice mijloace, după eliminare, să producă altă substanță de exemplu, levigat, care posedă oricare din caracteristicile prezentate mai sus.

Folosirea produselor ce conțin substanțe periculoase a devenit din ce în ce mai comună în ultima perioadă, iar cantitatea deşeurilor periculoase generate în cadrul gospodăriilor crește constant.

Prin urmare, datorită gestionării greșite a acestora, sănătatea oamenilor este grav amenințată, cu atât mai mult cu cât, de cele mai multe ori, aceștia nu sunt conștienți de pericolul la care se expun.

De asemenea, chiar dacă în faza de utilizare a produselor periculoase se respectă o conduită care să înlăture posibilitatea unei afectări imediate a sănătăţii umane și a mediului, în faza de depozitare pericolul reapare, ca urmare a nerespectării unor reguli care să reducă semnificativ posibilitatea unei contaminări.

Respectarea regulilor de colectare și depozitare a deşeurilor periculoase, precum şi încercarea de a reduce cantitatea și frecvența de utilizare a produselor ce conțin substanţe cu posibil impact negativ asupra sănătăţii și mediului înconjurător reprezinta premisele unei îmbunătățiri evidente a calității vieții.

Implementarea unui sistem de management integrat al deşeurilor reprezintă singura soluție pentru reducerea riscului la care populația și mediul sunt expuse.

 

1.6. Avantajele unui sistem de management integrat al deşeurilor

Referitor la sistemele de gestionare a deşeurilor, în acest moment există două tipuri: sistemul de management tradițional și sistemul de management integrat de mediu.

În ceea ce le privește, în ambele cazuri sunt întâlnite diferențe de abordare:

Tipuri de abordare
Managementul tradițional Sistem de management integrat
Profitul este principalul obiectiv Calitatea este principalul obiectiv
Focusare pe căștiguri Focusare pe starea de bine a cetățenilor și mediului
Trecerea cu vederea a problemelor de mediu Abordarea problemelor de mediu
Neimplicarea publicului Implicarea publicului prin activități de conștientizare
Orientarea spre rezultate imediate Orientarea spre rezultate pe termen scurt și lung, într-o perspectivă a dezvoltării durabile

 

Astfel, avantajele unui sistem de management integrat al deşeurilor prezintă numeroase avantaje, printre care:

Beneficii pentru mediu:

  • Limitarea poluării vizuale și a modificărilor peisajului
  • Reducerea poluării aerului cu spori și compuși organici volatile
  • Reducerea poluării apelor de suprafață și a celor subterane
  • Reducerea poluării solului și a subsolului
  • Limitarea modificării compoziției stratului fertil de sol
  • Evitarea afectării ecosistemelor și a biodiversităţii

Beneficii pentru sănătate:

  • Limitarea afectării stării psihice a populației
  • Scăderea incidenței afecțiunilor sistemului respirator
  • Scăderea incidenței afecțiunilor canceroase
  • Scăderea afecțiunilor sistemelor digestiv, osos, reproductiv, hematopoetic și nervos

Beneficii socio-economice:

  • Exploatarea oportunităților în cadrul a noi piețe
  • Obținerea unor câștiguri financiare în urma exploatării deşeurilor prin reciclare și compostare
  • Dezvoltarea pieței de materiale reciclabile și îngrășăminte naturale
  • Creşterea numărului locurilor de muncă atât în faza de implementare, cât și în cea de operare
  • Atragerea de investitori

Beneficii legate de conformarea cu legislaţia:

  • contribuție la îndeplinirea obligațiilor legate de gestionarea deşeurilor, asumate odată cu aderarea României la UE, prin Axa prioritară 2 “Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor și reabilitarea siturilor contaminate istoric” a Programului Operaţional Sectorial de Mediu.

 

1.7. Efectele deşeurilor asupra mediului

În întreaga lume, problema deşeurilor ar putea fi privită din două perspective. Prima ar fi aceea care se referă la impactul negativ pe care poluarea îl are asupra tuturor componentelor de mediu, iar cea de-a doua face referire la pierderea de energie și bani ce se realizează atunci când deşeurile nu sunt valorificate.

Deoarece în ambele cazuri este vorba despre o pierdere majoră, oricum am privi problema deşeurilor, trebuie să avem în vedere un fenomen important ce se manifestă la nivel global: creșterea populației.

Conform rapoartelor Departamentului Afaceri Economice și Sociale al Organizației Națiunilor Unite, populația Terrei va crește, de la 7.2 miliarde in 2013 la 8.1 miliarde în anul 2025.

Acest fapt implică necesitatea satisfacerii cel puţin a nevoilor de bază a mai multor oameni, ceea ce se traduce printr-o creștere continuă a producției.

Resursele sunt exploatate de cele mai multe ori într-un mod iresponsabil, această situație reprezentând prima premisă a degradării mediului. Lipsa eticii în exploatarea resurselor este încă o problemă globală, care își caută rezolvare.

O a doua premisă a degradării mediului este descrisă de modul de prelucrare a materiilor prime exploatate.

Fenomenul poluării este prezent de-a lungul întregului ciclu de viață al unui produs, începând de la obținerea materiilor prime necesare în producție și până la retragerea de pe piață a acestuia, situație care nu ne permite să trecem cu vederea impactul negativ continuu asupra mediului și sănătăţii umane.

De cele mai multe ori, produsul însuși devine un deşeu, iar aceasta este cea de-a treia premisă a degradării mediului, în contextul în care reutilizarea sau reciclarea majorității produselor ieșite din uz reprezintă la nivel mondial un fenomen destul de rar întâlnit.

Acest punct reprezintă legătura dintre cele două perspective amintite anterior. În momentul în care colectarea deşeurilor se face în mod tradițional, fără a se realiza selectiv, pe fracții, are loc primul pas spre pierderea de energie și bani, precum şi spre o poluare a mediului, care ulterior este greu de remediat.

Exceptând faptul că prin colectarea selectivă și reciclarea deşeurilor din aceeași clasă s-ar putea diminua cantitatea de materii prime necesare în diferite procese tehnologice, depozitarea deşeurilor în fracții amestecate generează o poluare polivalentă, care afectează toate componentele de mediu. Costul unei eventuale reabilitări ulterioare a siturilor afectate de o astfel de poluare creşte semnificativ, ca urmare a imposibilității de a acționa într-un mod unitar asupra cauzelor poluării.

Deoarece depoluarea sau decontaminarea siturilor au de cele mai multe ori în vedere eliminarea unui anumit tip de deşeu sau a efectelor acestuia printr-un procedeu specific și bine stabilit, în cazul unui sit contaminat cu mai multe tipuri de deşeuri, legătura dintre un anumit poluant și un anumit efect asupra mediului este mai greu de identificat. Evaluarea de mediu este cu atât mai grea cu cât, în anumite cazuri, interacțiunea între anumite tipuri de deşeuri poate genera un alt efect negaativ asupra mediului, complet diferit de cele pe care acestea le-ar putea cauza in mod individual.

In general, depozitarea deşeurilor poate avea mai multe efecte negative asupra mediului și sănătăţii umane în același timp, acest fapt complicând și mai mult situația.

Principalele forme de impact și risc corelate cu depozitele de deşeuri orășenești și industriale sunt:

  • Modificări ale peisajului și poluare vizuală
  • Poluarea aerului cu spori și compuși volatili
  • Poluarea apelor de suprafață și a stratului freatic
  • Poluarea solului, modificări ale compoziției stratului fertil, precum şi afectarea ecosistemelor învecinate și implicit a biodiversităţii.

O traducere a acestor tipuri de impact în termeni de sănătate publică, se poate prezenta astfel:

  • Afectarea stării psihice a populației, ca urmare a apariției unei modificări artificiale a mediului natural. Existența unei imagini dezolante, precum cea a unui depozit necontrolat de deşeuri, poate provoca o serie de afecțiuni, dintre care cele mai importante sunt depresia și anxietatea.
  • Afectarea sistemului respirator datorită sporilor, fungilor, a particulelor aflate în suspensie și a substanţelor volatile iritante care, la intrarea în contact cu căile respiratorii, provoacă în cadrul acestora o reacție de respingere sau de cele mai multe ori reacții alergice. Foarte des întâlnite sunt astmul bronșic, BPOC (Bronho Pneumopatia Obstructiva Cronica) și rinita alergică. Cu toate acestea, nu de puține ori se întâlnesc situații în care anumite deşeuri periculoase ajung în depozitele neconforme, în loc să fie colectate și depozitate separat. În aceste cazuri, elemente toxice cu potențial cancerigen, precum hidrocarburile policiclice aromatice (benzontracen, enzopiren, benzofluoranten etc), insecticidele organoclorurate, dar și elemente anorganice ca azbestul, cobaltul, cromul, arsenul și multe altele ajung să fie inhalate provocând în timp modificări fibroase și, în final, apariția tumorilor la nivelul căilor respiratorii.
  • Afectarea sistemului digestiv și a sistemului nervos, ca urmare a contaminării apelor de suprafață și a pânzei freatice, prin infiltrarea unor substanţe periculoase cum ar fi metalele grele și alte elemente chimice toxice sau organice cu potențial patogen. Cele mai frecvente afecțiuni sunt:
    • Boli infecțioase
      • Microbiene, ca de exemplu febra tifoidă, dizenteria, holera
      • Virale precum poliomielita sau hepatita epidemică
      • Parazitare: giardiaza, lambliaza, amibiaza, strongiloidoza, tricomoniaza, fascioloza etc.
    • Boli neinfecțioase: intoxicații

Dintre bolile nervoase, cele mai frecvente sunt Sindromul Alzheimer, Parkinson, Scleroza Multiplă, Oboseala Cronică, Tulburarea Bipolară etc.

  • Afectarea sistemului nervos, a celui reproductiv, a sistemului hematopoetic și glandular, ca urmare a contaminării solurilor cu deşeuri periculoase ce au capacitatea de a se bioacumula. De asemenea, ca urmare a bioacumulării, sunt afectate grav funcțiile rinichilor și ale ficatului. Dintre deşeurile periculoase, cele mai importante sunt metalele grele, cum ar fi plumbul, cadmiul, mercurul etc., precum şi compuși ai acestora.

Cel mai mare pericol pe care îl prezintă proprietatea metalelor grele de a se bioacumula este acela că efectele negative ale acestora se vor manifesta și în afara ariei de infiltrare/ dispersare în sol. Organismele vegetale care bioacumulează în timp metalele grele ce ajung în sol în urma unei depozitări incorecte, ajung mai târziu în organismele animale, ca rezultat al ingerării materiilor vegetale. Pe lângă faptul că atât flora, cât și fauna au de suferit în urma absorbției metalelor grele, la rândul său și omul va fi afectat, chiar într-o măsură mai mare, prin consumarea produselor contaminate, de proveniență vegetală sau animală.

Cele mai frecvente afecțiuni întâlnite sunt:

  • Boli degenerative ale SNC
  • Boli ale glandei tiroide
  • Ateroscleroza
  • Anemie
  • Nefropatii
  • Gastro – enterite
  • Dermatite și căderea părului
  • Disfuncții sexuale
  • Osteoporoza
  • Majoritatea tipurilor de cancer, cu precădere cancer la ficat, plămâni și prostată

Pe lângă efectele negative asupra componentelor de mediu mai sus menționate (aer, apa, sol) și a sănătăţii umane, deşeurile depozitate neconform au un impact negativ foarte mare și asupra ecosistemelor din apropierea depozitului.

Astfel, în cadrul asociațiilor vegetale din zonă devin dominante speciile ruderale, specifice zonelor cu o poluare semnificativă. Acestea pot influența calitatea culturilor agricole din proximitate (dacă acestea există) sau le pot pune în pericol datorită sporilor care se împrăștie foarte ușor pe calea aerului. Deși culturile agricole sunt protejate deseori cu ierbicide, speciile ruderale dezvoltă în timp rezistență la astfel de substanţe, fiind foarte greu de înlăturat de pe suprafața culturilor.

De asemenea, flora naturală are de suferit, deoarece de cele mai multe ori în siturile contaminate se dezvoltă specii de plante rezistente la boli. Acestea reprezintă o amenințare pentru speciile autohtone, care sunt mai sensibile și al căror spațiu poate fi ușor invadat de către speciile invazive.

În ceea ce privește fauna, efectele sunt imediate, cele mai multe specii părăsind locurile poluate.

Prin depozitarea deşeurilor se creează o presiune asupra întregului ecosistem. Interrelațiile la nivelul componentelor de mediu au de suferit, astfel că afectarea aerului, a apei, solulului și vegetației din zonă influențează în mod semnificativ și fauna. De cele mai multe ori, un depozit de deşeuri reprezintă o barieră ecologică, precum şi o linie de fragmentare a habitatelor naturale. Astfel, se produce o reducere a perimetrului de acțiune a anumitor specii, implicit o scădere a ariei de obținere a hranei. O astfel de situație forțeaza migrarea speciilor autohtone pe distanțe lungi, expunându-le la riscuri foarte mari.

De asemenea, creşterea populației speciilor oportuniste, cum ar fi cele reprezentate de rozăatoare, păsări necrofage sau câini vagabonzi, prezintă un pericol major adresat speciilor sălbatice din zonă. În mod frecvent, speciile invazive au o toleranță mare la boli și pot fi purtătoare de virusuri ce se transmit ușor în cadrul ecosistemului la speciile sălbatice autohtone. În acest fel se pot declanșa epidemii care, de cele mai multe ori, au un efect devastator asupra anumitor specii sensibile.

În ceea ce privește fauna acvatică, aceasta poate avea foarte mult de suferit în urma contaminării apei cu levigat. De obicei, apa provenită din ploi spală în profunzime stratul de deşeuri, incorporând în conținutul ei o serie de compuși chimici care, odată ajunși într-un mediu acvatic, provoacă foarte multe dezechilibre, de cele mai multe ori foarte greu remediabile.

Eutrofizarea reprezintă cel mai mare risc la care sunt supuse mediile acvatice aflate în proximitatea depozitelor de deşeuri, ca urmare a levigării compușilor pe bază de azot și fosfor și a transportării acestora în corpurile de apă. Suprafertilizarea mediului acvatic facilitează înmulțirea populațiilor de alge, scăzând astfel valoarea saturației cu oxigen și posibilitatea luminii naturale de a străbate întregul strat de apă. Acest fapt determină dispariția treptată a faunei acvatice, distrugând în final întregul ecosistem.

Media

EcoAlba EcoAlba